16.04.2010

Gata m-am hotarât sa-mi ţin un jurnal pe acest blog. Folosesc acest gen mai mult ca o terapie, pentru ca sunt într-o situaţie cum n-am crezut vreodată că am să ajung. Sunt disperată şi de câteva luni îmi fac şedinţe de autohipnoză. Sufăr de vreo 4 ani de o depresie îngrozitoare, la care s-a adaugat şi situaţia în care mă aflu: sunt şomeră. Adică, în afara societăţii. Sunt obligată să trăiesc cu 518 lei pe lună, din care 460 trebuie sa-i dau la bancă. Lucrez acasă la patru volume ale unui poet conservator. În casă este frig şi viaţa e din ce în ce mai grea. Într-una dintre şedinţele mele de autohipnoză am fost in iad. Ceea ce m-a făcut să cred că el, iadul, există. Am văzut cum scheletele umane se ridicau şi se îmbrăcau in haine. Figura lui Iisus era de faţă. Iar acest fapt mi s-a întâmplat în Săptămâna Patimilor. Sigur, pentru mulţi poate părea o nebunie, dar am fost cu Iisus în iad. Dar, cred că iadul este mai degrabă aici, pe pământ, construit de noi, oamenii. Sufăr de lipsă de comunicare şi nu de singurătate. Dacă nu aş sti că sunt bogată pentru că înţeleg muzica lui Mozart, că-i înţeleg pe impresionişti şi noua generaţie de artişti mă consider bogată. saraci sunt ce-i care nu au duh. Cei care sunt goi pe dinlăuntru. Aşa că bucuria mea nu stă decât în artă. Oamenii m-au dezamăgit şi continuă să mă dezamăgească.